Connect with us

Politică

Igor Dodon sugerează că dacă Maia Sandu pierdea alegerile, puteau fi organizate dezordini în masă

Dacă era alt rezultat al alegerilor, Maia Sandu nu se purta așa cum m-am purtat eu, a declarat Igor Dodon în cadrul emisiunii ”Președintele răspunde”. Cel de-al cincilea președinte al țării susține că va da dovadă și în continuare de maturitate politică și se va comporta corect și civilizat.

”Am predat oficial, frumos, fără a pune piedici, toate atribuțiile următorului președinte. Apropo, sunt ferm convins că dacă era alt rezultat al alegerilor, doamna Maia Sandu nu se purta așa cum m-am purtat eu. M-am purtat corect și mă voi purta corect și în continuare. I-am urat succes și i-am propus când este nevoie sunt gata să discutăm. Cred, așa trebuie să procedeze oamenii civilizați. Nu să strige și să urle cum fac unii în stradă. Vă promit că voi da dovadă și în continuare de maturitate politică”, a declarat Dodon.

În timpul transmiterii atribuțiilor, Igor Dodon a îndemnat-o pe Maia Sandu să conștientizeze rolul important care îi revine și să muncească în interesul statului și al cetățenilor țării noastre. Dodon a amintit că, pe parcursul mandatului său, instituția prezidențială a devenit puternică și a ajuns în topul credibilității cetățenilor.

Populare

Copyright © 2020 abcnews.md