Connect with us

Politică

PCRM prezintă mai multe argumente pentru care Maia Sandu nu merită să fie aleasă în funcția de președinte

Partidul Comuniștilor din Republica Moldova prezintă, într-o analiză publicată pe site-ul formațiunii, mai multe argumente pentru care lidera PAS, Maia Sandu, nu merită să fie aleasă în funcția de președinte al Republicii Moldova.

În analiza citată, comuniștii pun la îndoială calitatea de „unic candidat onest”, pe care și-o atribuie lidera PAS.

“Poți să-ți păstrezi calitatea de om onest, timp de mulți ani activând în cadrul celui mai corupt guvern din întreaga istorie a Moldovei sub conducerea condamnatului pentru corupție Vlad Filat? Ceva timp în urmă, cunoscutul prin diferite situații scandaloase Ilan Șor a făcut publică informația că în mod regulat îi transmitea lui Filat bani, pe care acesta, ulterior, îi împărțea în plicuri membrilor Guvernului, precum și celor mai apropiați membri ai echipei sale corupte. Maia Sandu se număra și ea printre aceștia” se spune în analiza PCRM.

Comuniștii consideră, de asemenea, că Maia Sandu este fățarnică și mincinoasă și neagă lucruri evidente.

“De exemplu, după înlăturarea de la putere și arestarea lui Filat, ea a negat faptul că a făcut parte cândva din Partidul Liberal-Democrat din Moldova. Și asta în pofida faptului că a fost primită în rândurile PLDM al lui Filat în timpul unei manifestații publice din centrul Chișinăului, care s-a desfășurat la 14 septembrie, 2014 și la care au fost martori oculari mii de chișinăuieni. Mai mult decât atât, însuși Vladimir Filat, într-un interviu publicat la 8 septembrie, 2014 pe site-ul PLDM, saluta fierbinte intrarea Maiei Sandu în componența partidului”, notează comuniștii.

La fel de cinic este, în opinia PCRM, și faptul că Maia Sandu a negat participarea sa la votarea transmiterii Aeroportului Internațional „Chișinău” în concesia unei firme apropiate lui Ilan Șor, precum și în scandaloasa votare secretă de către guvernul Iurie Leancă a defalcării din fondul de rezervă al Băncii Naționale a sumei de 13 miliarde de lei, ceea ce a și dus la așa-numitul „furt al veacului”.

“Andrian Candu a făcut public un video în care se vede foarte bine cum Sandu ridică mâna, adică votează transmiterea aeroportului în concesie. După ce procesul-verbal al ședinței guvernului Leancă a fost desecretizat, a devenit cunoscut faptul că pentru defalcarea celor 13 miliarde de lei, care ulterior au fost furate, au votat unanim toți membrii Guvernului. Inclusiv Maia Sandu. Așa că participarea ei la irosirea proprietății statului și la furtul miliardului este evidentă și nu are nevoie de probe suplimentare”, se mai spune în articolul publicat de PCRM.

În analiza citată, comuniștii amintesc și faptul că Maia Sandu este autorul celei mai inumane reforme în domeniul educației.

“În perioada când ea s-a aflat în fruntea Ministerului Educației, au fost „optimizate”, iar mai pe de-a deptul spus, închise 250 de școli! Astfel, copiii au fost lipsiți de posibilitatea de a face studii în localitatea în care trăiesc. Zeci de mii de mici cetățeni ai țării s-au pomenit în afara procesului de instruire. Pe timp de iarnă, numărul copiilor care nu frecventează școala a crescut cu 20 la sută în raport cu numărul total de elevi”, scriu comuniștii.

– Astăzi, Maia Sandu încearcă să legalizeze o sumă colosală – trei milioane de lei, pe care, chipurile, i-a primit de la cetățeni simpli ca donații pentru campania electorală. Și asta deși e absolut evident că aceste mijloace financiare au o cu totul altă proveniență. Respectivul fapt îl denotă chiar și listele „donatorilor”, ei fiind oameni care pur și simplu nu pot avea asemenea sume.

În viziunea PCRM, Maia Sandu a intrat în istoria Moldovei ca cel mai slab prim-ministru.

 “Echipa guvernamentală adunată de dumneaei a fost, în temei, din „mâncăi de granturi”, care au activat exclusiv în cadrul unor organizații neguvernamentale. Aceștia au fost oameni fără experiență practică, care nu înțelegeau unde și pentru ce s-au pomenit, care pe parcursul zilei de muncă nu ieșeau din Facebook”, notează experții PCRM.

Populare

Copyright © 2020 abcnews.md