Connect with us

Social

Aproape 370 de gospodării din satul Târnova, Edineț, au fost conectate la rețeaua de aprovizionare cu apă potabilă

Aproape 370 de gospodării din satul Târnova, raionul Edineț, au fost conectate la rețeaua de aprovizionare cu apă potabilă. Apeductul are o lungime de 23 km.

Investiția totală în construcția și montarea acestuia a constituit 8,5 milioane de lei, dintre care 6,9 milioane de lei au fost alocați din bugetul de stat prin Fondul Ecologic Național. Ambasada Poloniei a oferit un suport de 550 de mii de lei, bani ce au fost cheltuiți pentru conectarea la apeduct a gospodăriilor, iar Consiliul raional Edineț și Primăria satului Tîrnova au avut o contribuție de 500 de mii de lei și, respectiv, 590  de mii lei.

”Obiectivul de a asigura accesul la apă de calitate a tuturor cetățenilor este o prioritate la nivel național. Investițiile pe care le facem din bugetul de stat și cu suportul partenerilor de dezvoltare sunt binevenite și sperăm să multiplicăm aceste inițiative, să reușim să sporim ritmul de implementare a proiectelor de aprovizionare cu apă și sanitație”, a declarat ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju, prezent la evenimentul de dare în exploatare a apeductului.

Primarul Cornelia Rusu a mulțumit autorităților și partenerilor pentru faptul că apa potabilă a ajuns în casele oamenilor.

Populare

Copyright © 2020 abcnews.md