Connect with us

Politică

Orașul Nisporeni va avea un complex sportiv modern

Un complex sportiv modern va fi construit în raionul Nisporeni. Acesta va fi al doilea ca mărime din țară și va găzdui competiții sportive de nivel internațional. Subiectul a fost analizat la Guvern în cadrul unei ședințe convocată de premierul Ion Chicu cu administrația raionului.

Pentru construcția acestui complex au fost alocate 48 de milioane de lei, dintre care jumătate din sumă a fost valorificată.

Primarul orașului Nisporeni a precizat că pentru încheierea lucrărilor demarate, mai sunt necesare 25 de milioane de lei. Confederația Națională de Fotbal, de asemenea, va oferi un suport la dotarea complexului sportiv.

Premierul a menționat că acest obiectiv este unul important pentru tineri și societate și trebuie dat în exploatare cât de curând posibil. Totodată, premierul a dispus ca în comun cu Ministerul Finanțelor să fie identificate mijloacele necesare pentru a fi alocate în buget pentru anul 2021.

Populare

Copyright © 2020 abcnews.md