Connect with us

Politică

FOTO // Șeful statului a avut o întrevedere cu cetățenii: Ei își doresc din tot sufletul ca țara noastră să devină prosperă. Nu putem să-i dezamăgim

Igor Dodon a vizitat, astăzi, trei suburbii ale municipiului Chișinău: Durlești, Budești și Colonița, unde a discutat cu oamenii despre situația cu privire la salarii, pensii, asistența medicală, sprijinul oferit agricultorilor.

Dodon a vorbit despre acțiunile care au fost întreprinse de autorități  și a subliniat că reabilitarea și construcția drumurilor, reparația școlilor şi grădinițelor, aprovizionarea localităților cu apă şi construcția rețelelor de canalizare, iluminatul stradal – rămân direcțiile prioritare în dezvoltarea suburbiilor.

”Oamenii își doresc din tot sufletul ca țara noastră să devină prosperă. Nu putem să-i dezamăgim”, a declarat Dodon.

În prima săptămână de campanie electorală, Igor Dodon a vizitat opt raioane din țară, unde a avut 50-60 de întrevederi cu cetățenii.

Populare

Copyright © 2020 abcnews.md