Connect with us

Politică

Dodon: Sper că limitarea accesului în regiunea transnistreană va fi anulată

Limitarea accesului în regiunea transnistreană, impusă de către autoritățile de la Tiraspol din cauza COVID-19, este ilegală. Sperăm că din 1 octombrie, sau din 20 octombrie, aceste interdicții vor fi scoase. Declarație a fost făcută de Igor Dodon în cadrul emisiunii „Președintele Răspunde”. Șeful statului a mai precizat că acest subiect a fost discutat cu Vadim Krasnoselski de mai multe ori.

„Ce va fi dacă nu le vor permite oamenilor să circule, vor fi sau nu vor fi recunoscute aceste alegeri? Eu nu sunt sigur că mai multe țări vor deschide atâtea secții de vot, câte am solicitat. Cunoașteți că CEC a propus să fie deschise peste 200 de secții de vot, e un număr record pentru diasporă. Dar se poate întâmpla ca din cauza COVID-19 nu vor fi deschise, este dreptul acelor țări. În acest caz ce facem? Recunoaște rezultatele alegerilor sa nu? Desigur că trebuie să le recunoaștem, deoarece așa se desfășoară alegerile în mai multe țări ale lumii. Alegerile din această cauză nu pot fi anulate. Trebuie să deschidem cât mai mute secții în afara țării și să facem tot posibilul ca cetățenii din stânga Nistrului să poată ajunge la vot”, a spus Igor Dodon.

Amintim că Tiraspolul intenționează să prelungească până la 1 decembrie perioada în care accesul în și din zona transnistreană să fie limitat la maxim. Un proiect de act normativ este deja publicat pe pagina liderului din stânga Nistrului, Vadim Krasnoselski, urmând să fie aprobat de legislativul de la Tiraspol.

Populare

Copyright © 2020 abcnews.md