Connect with us

Politică

Сu cât mai repede va începe vaccinarea populației, cu atât mai repede va fi oprit procesul de răspândire a infecției COVID -19, spune Igor Dodon

Сu cât mai repede va începe vaccinarea populației, cu atât mai repede va fi oprit procesul de răspândire a infecției COVID -19. De această părere este șeful statului Igor Dodon, care a declarat, în cadrul emisiunii ”Președintele răspunde”, că poartă discuții cu autoritățile din Rusia pentru ca primul lot de vaccin să ajungă în Moldova imediat ce va fi omologat de Organizația Mondială a Sănătății.

Igor Dodon și-a exprimat speranța că acest vaccin va ajunge în țara noastră deja în lunile noiembrie-decembrie. Potrivit președintelui, primii care vor fi vaccinați vor fi persoanele din prima linie și cele din grupurile de risc. Pentru aceste categorii vaccinarea va fi din contul statului.

”Cu cât mai repede vom începe vaccinarea, cu atât scăpăm mai repede de pandemie. Vedem că în mai multe țări s-a avansat destul de bine în ceea ce ține de vaccin. De aceea soluția este să susținem medicii să facă față în această perioadă foarte dificilă și să obținem mai repede acest vaccin. Suntem în discuție cu Federația Rusă, China și sperăm să obținem primul lot de vaccin, după ce va fi omologat de Organizația Mondială a Sănătății”, a declarat președintele țării.

Șeful statului susține că în această perioadă este important ca cetățenii să respecte regulile și măsurile impuse de autorități.

Populare

Copyright © 2020 abcnews.md