Connect with us

Politică

Vlad Filat spune că unii ambasadori străini se implică în politica internă a țării și vin cu mesaje “care pe alocuri reprezintă un fel de presiune”

Unii ambasadori străini, care sunt acreditați la noi în țară, se implică în politica internă a Republicii Moldova. Declarația îi aparține președintelui PLDM, Vlad Filat și a fost făcută la N4.

Filat susține că pe lângă mesajele de susținere a politicienilor străini pentru candidatura Maiei Sandu la alegerile prezidențiale, există și mesaje, “care pe alocuri reprezintă un fel de presiune”.

„Aici mă refer la mesajele transmise într-o manieră diplomatică de unii ambasadori. Asta reprezintă imixtiune și dacă vor continua în acest sens, noi vom lua atitudine și vom reacționa prompt”, a precizat Filat.

Președintele PLDM mai spune că astfel de acțiuni ale unor ambasadori sunt inacceptabile.

“Avem situații constatate când unii ambasadori în discuțiile, inclusiv cu colegi de ai mei, de partid, transmis anumite mesaje: cum ar fi bine de procedat, de ce ar fi bine de procedat într-un anumit fel”, a mai adăugat Vlad Filat.

Populare

Copyright © 2020 abcnews.md