Connect with us

Politică

Ion Ceban, despre cei cu „pufușor pe botișor” de la Cimitirul Lazăr: Un loc în cimitir costa cât un apartament în centrul orașului

După ce cei cu „pufușor pe botișor” au fost reținuți de CNA, acum Primăria Chișinău va pune în locul lor persoane cinstite, care nu vor fura. Declarațiile au fost făcute de către primarul general Ion Ceban în ședința de astăzi a Primăriei Chișinău, după ce ieri Centru Național Anticorupție a descins la administrația Cimitirului Lazăr.

Potrivit acestuia, pentru un loc de veci, unii locuitori trebuiau să achite cât pentru un apartament.

„Declar că sunt pentru ca organele competente să intervină cu acțiuni cum ieri la Cimitirul sf. Lazăr. Ei cum așa? Pe seama nevoilor oamenilor să-ți faci business. Unde un loc în cimitir costa cât un apartament în centrul orașului și taxe aveau. Iată cum li se ridica mâna acestor oameni?

Sunt sigur că mai sunt acțiuni de genul ăsta, cimitire nu avem multe, dar avem diverse servicii unde oamenii își fac averi pe seama oamenilor.

Iată eu nu sunt contra cât mai des astfel de acțiuni, pentru a vedea cine sunt cu pufușor pe la botișor, ce mai pufușor? Acolo era de salariul pentru o viață la unii oamenii. Acum vom căuta oameni cinstiți în funcțiile vacante”, a punctat Ion Ceban.

Amintim că anterior, Primăria Chișinău și CNA au semnat un memorandum de colaborare, prin care flagelul corupției să fie stârpit.

Populare

Copyright © 2020 abcnews.md