Connect with us

Politică

Igor Dodon: Nu putem să luptăm cu rușii împotriva europenilor, noi vom avea relații bune cu toți

Nu putem să luptăm cu rușii împotriva europenilor și cu europenii împotriva rușilor. Nu vom obține nimic din asta. Declarația îi aparține președintelui țării, Igor Dodon, și a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă, la care șeful statului a prezentat raportul de activitate.

Președintele a repetat că optează pentru o politică externă echilibrată, iar pentru a atinge acest scop, țara noastră trebuie să păstreze relații bune cu toate statele.

„Noi vom avea relații bune, de prietenie, cu toți, reieșind din interesele naționale ale Republicii Moldova. Cu UE rămâne în vigoare Acordul de Asociere și Acordul liberalizat de vize, scopul Acordului de Asociere este de a face reforme în interiorul țării. Vom avea relații bune cu statele independente. Am obținut statut de observator la Uniunea Euroasiatică, ce ne permite să păstrăm acest echilibru. Vom promova parteneriate strategice cu vecinii: România, Ucraina, Federația Rusă, UE, China, Turcia, SUA, Ungaria. Nu trebuie să ne implicăm în luptele geopolitice”, a declarat președintele.

Precizăm că la începutul anului 2017, președintele, Igor Dodon, a instituit, în premieră, un instrument de comunicare cu ambasadorii acreditați la Chișinău în format lărgit, pentru a face schimb de opinii din prima sursă. Astfel, în perioada mandatului, șeful statului a organizat 19 reuniuni cu șefii misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova, precum și peste 200 de întrevederi bilaterale cu ambasadorii acreditați în țara noastră.

Populare

Copyright © 2020 abcnews.md