Connect with us

Politică

Peste 4800 de familii au reușit să-și cumpere o locuință datorită programului guvernamental „Prima Casă”

Peste 4800 de familii au reușit să-și cumpere o locuință datorită programului guvernamental „Prima Casă”. Potrivit ministerului Finanțelor, alte 19 de cereri au fost acceptate și urmează a fi semnate contractele de garanție în acest sens.

Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2,4 miliarde lei, iar valoarea garanțiilor active constituie 1,2 miliarde lei.

Din 4802 de beneficiari, 3320 sunt familii, iar 1482 sunt tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31de ani. Suprafața medie a locuințelor procurate prin intermediul programului este de 60,07 metri pătrați, iar prețul locuințelor este în medie de 596,39 mii lei.

Amintim că, beneficiar al Programului guvernamental „Prima Casă” poate fi cetățeanul Republicii Moldova, cu vârsta cuprinsă între 18 și 50 de ani, care este angajat oficial la o instituție de stat sau companie privată din țară și dispune de venituri din surse oficiale. Cota participației proprii inițiale constituie 5% din prețul de procurare a locuinței.

Populare

Copyright © 2020 abcnews.md