Connect with us

Politică

Neconcordanțe depistate în declarația de avere a liderei PAS. Vasile Bolea: Maia Sandu ori minte, ori spune minciuni

Maia Sandu ori minte, ori spune minciuni. Afirmația îi aparține deputatului PSRM, Vasile Bolea, care susține că lunar cheltuielile personale suportate de liderul PAS se ridică la aproape 37 de mii de lei și nu la 6 mii așa cum a anunțat Sandu. Deputatul a făcut aceste concluzii în baza declarațiilor depuse de liderul PAS în ultimii ani. Bolea anunță că a sesizat astăzi Autoritatea Națională de Integritate, CEC și Procuratura Generală în privința neconcordanțelor veniturilor declarate de liderul PAS.

Potrivit deputatului, afirmațiile lui Sandu că trăiește cu 5-6 mii de lei pe lună și achită doar câte 600 de lei pentru serviciile comunale, au stârnit un val de critici din partea cetățenilor. Bolea afirmă că oamenii nu o mai cred pe Sandu și înțeleg foarte bine că se încearcă să i se creeze o imagine de politician modest, sincer, ceea ce nu corespunde realității.

”Șefa “deputaților onești”, care s-au adeverit a fi curat-murdari, adică politicieni ce-și ascund sursele de venit și averile, la fel are o contradicție vădită în afirmațiile publice și cifrele din declarațiile de avere. După ce câțiva ani spunea că a trăit din rezervele din conturile bancare de peste hotare, acum Maia Sandu a revenit la această poveste fără de sfârșit. Totuși, am făcut o comparație a sumelor declarate oficial de către Maia Sandu și afirmația că cheltuie doar 5-6 mii de lei pe lună. Diferența este de 6-7 ori, iar aceasta trebuie să fie deja explicat și la Agenția Națională de Integritate, pe care am sesizat-o astăzi”, scrie deputatul pe pagina sa de socializare.

Astfel, în declarația cu privire la venituri și proprietăți pentru anul 2012, Maia Sandu declară că deținea în cont de depozit bancar mijloace financiare în sumă de 159 515 mii de dolari. Un an mai târziu, ea declară deja în cont suma de 133 041,09 de dolari. Pentru anul 2014, Sandu declară că deținea în cont 95 520 de dolari, iar anul următor – 81 566 de dolari în același cont bancar din străinătate. În 2018, în acest cont au fost declarate deja 38 223,30 dolari, iar la sfârșitul lui 2019 au rămas 30 233 de dolari. 

”Dacă să examinăm informațiile menționate, observăm că, în perioada în care Maia Sandu a început să exercite funcții de demnitate publice – de deputat și de prim-ministru – contul bancar de depozit s-a diminuat cu mijloace financiare în sumă de 8 000 USD timp de 8 luni, adică câte 1 000 USD pe lună. La fel, în perioada respectivă, Maia Sandu a obținut și salarii, pentru funcțiile exercitate în sumă totală de peste 162 121 de lei:  în calitate de deputat – 50 335,52 MDL;  în calitate de prim-ministru – 111 786,25 MDL.

Astfel, în urma unui calcul matematic, observăm că, având în vedere diminuarea sumei mijloacelor financiare deținute pe contul bancar și a salariului realizat – cheltuielile medii lunare constituie: 36 813,50 MDL pe lună. Este un calcul pe care oricine poate să-l facă. Astfel, observăm o neconcordanță cu sumele reale cheltuite în raport cu cele anunțate public, ceea ce înseamnă că lidera PAS, cum se spune în popor: fie minte, fie spune minciuni”, constată deputatul Vasile Bolea.

Populare

Copyright © 2020 abcnews.md