Connect with us

Social

Yandex.Taxi: Ce lucruri transmit utilizatorii moldoveni prin intermediul serviciului de Livrare din aplicație

Serviciul Yandex.Taxi a aflat ce lucruri transmit utilizatorii moldoveni prin intermediul serviciului de Livrare din aplicație.

Serviciul „Livrare” din aplicația Yandex.Taxi este disponibil pentru utilizatorii din Moldova încă din primăvara acestui an. În tot acest timp, șoferii au transportat diverse colete, ce conțineau obiecte de uz cotidian, precum chei și documente, dar și lucruri mai puțin obișnuite, cum ar fi verighete, sau măști de carnaval.

Conform regulilor serviciului de Livrare, expeditorul trebuie să împacheteze ermetic lucrurile pe care doresc să le transmită, dar de cele mai multe ori aceștia le spun șoferilor ce fel de obiecte transmit. Yandex.Taxi a făcut recent un sondaj despre produsele pe care le livrează șoferii și a aflat care sunt cele mai populare, dar și cele mai neobișnuite livrări din țară.

Alimentele, conservele și bucatele proaspăt gătite sunt lucrurile pe care oamenii le transmit prin intermediul taximetriștilor. Cu ajutorul serviciului de „Livrare” din aplicația Yandex.Taxi, utilizatorii au mai transmis și vin de casă, o cratiță de zeamă, alta de borș, dar și plăcinte calde. Iar, una dintre livrările cele mai neobișnuite a fost un purcel copt la rotișor.

Prin intermediul serviciului Livrare oamenii au obiceiul să mai transmită și piese de schimb pentru mașini. Printre obiectele de acest fel s-au regăsit câteva baterii, mufe și roți de rezervă. Doar într-un singur caz s-a întâmplat ca un șofer să livreze un volan.

Se pare că mulți utilizatori ai aplicației Yandex.Taxi onorează și respectă tradițiile, indiferent de circumstanțe. În perioada sărbătorilor pascale din acest an, oamenii făceau schimb de ouă vopsite, iepuri de ciocolată, panettone și prăjituri, prin intermediul serviciului de Livrare.

Cea mai neobișnuită livrare a fost înregistrată în orașul Bălți, unde un utilizator al aplicației Yandex.Taxi a decis să sărbătorească nașterea primului său copil cu ajutorul serviciului de Livrare. Șoferul de taxi a fost rugat să transporte pachete cu ciocolată, coniac și invitații la o petrecere online, la 10 destinatari.

Serviciul de Livrare din aplicația Yandex.Taxi a fost lansat în Moldova în luna aprilie 2020. În prezent, acesta este disponibil în orașele Chișinău și Bălți. Opțiunea „Livrare” se găsește în compartimentul de tarife și comenzi. Cu ajutorul acestui serviciu, utilizatorii aplicației Yandex.Taxi le pot transmite celor dragi diverse pachete, sau obiecte precum haine, mâncare, medicamente și altele.

Populare

Copyright © 2020 abcnews.md