Connect with us

Politică

Guvernul vine cu un șir de soluții, pentru a ajuta agricultorii afectați de secetă

Guvernul a identificat mai multe soluții pentru agricultorii care au avut de suferit în urma secetei. Premierul Ion Chicu a anunțat, după o nouă discuție cu reprezentanții agricultorilor, că paralel cu ajutorul financiar care va fi acordat de stat, vor fi elaborate mai multe proiecte de lege care vin să diminueze atât povara fiscală pentru agricultori, cât și obligațiunile lor față de creditori.

Astfel, s-a decis ca TVA-ul pe care agricultorii l-au acumulat să fie utilizat pentru achitarea plăților fiscale aferente salariilor și pentru plata impozitului funciar. De asemenea, urmează să fie instituit moratoriu asupra controalelor fiscale până la sfârșitul anului.

Totodată, s-a decis extinderea subvenționării dobânzilor pentru agricultori nu doar pentru creditele noi, ci și pentru cele vechi.

Un alt proiect propus de Guvern prevede simplificarea Regulamentului de acordare a compensațiilor pentru pierderile suportate de agricultori la culturile din prima grupă. Din dosar vor fi excluse mai multe acte, astfel ca procedura să fie mai simplă și rapidă.

De asemenea, s-a decis reeșalonarea datoriilor la creditele tehnice luate de agricultori de la întreprinderea ”Mecagro”. Potrivit premierului, această datoie constituie 200 de milioane de lei. 

Guvernul va veni și cu un proiect de lege care să permită reeșalonarea creditelor luate de agricultori de la bănci și instituțiile non-bancare.

Totodată, Camera de Comerț și Industrie va emite certificate de forță majoră care va permite formalizarea relațiilor dintre agricultori și furnizorii lor, în cazul când contractele respective permit acest lucru. Guvernul mai propune ca, din 1 octombrie, să fie diminuată cota TVA pentru livrarea fertilizanților.

Premierul a explicat că proiectele de lege urmează să fie coordonate și cu reprezentanții FMI.

”Noi deja avem o înțelegere pentru un program de 550 de milioane de dolari cu FMI  și în aceste condiții proiectele vor fi discutate și vom solicita avizul pozitiv al FMI”, a spus Chicu.

Premierul a amintit și despre decizia Guvernului de a aloca suplimentar la cele 200 de milioane de lei a încă 100 de milioane de lei pentru a compensa financiar pierderile provocate de secetă. Aceasta va permite alocarea a câte 1500 de lei compensații pentru fiecare hectar compromis de secetă.

Șeful Guvernului a invitat politicieni din opoziția de dreapta care-i încurajează pe agricultori să protesteze să nu adopte o poziție rigidă și sub formă de ultimatum, ci să manifeste o abordare constructivă și o înțelegere a situației în care se află țara.

Populare

Copyright © 2020 abcnews.md