Connect with us

Politică

Lider al PSRM despre opoziția parlamentară: Regretăm că în loc să pună umărul la depășirea crizei prin care trece țara, caută motiv să o arunce în haos

Sensul opoziției este să critice guvernarea și să propună alternative, ca să facă viața oamenilor mai bună. Așa a făcut și Partidul Socialiștilor, cât ne-am aflat în opoziție. Dar actuala opoziție este de-a dreptul fantastică în modul de a inventa acuzații la adresa guvernării. Despre aceasta a scris președintele fracțiunii PSRM Corneliu Furculiță pe Facebook.

Socialistul a făcut glume pe seama acuzațiilor lansate de opoziție la adresa guvernării.

„Dacă e să credem acestora, guvernarea de la Chișinău s-ar face vinovată de apariția pandemiei Covid-19. Tot guvernul nostru s-ar face de vină pentru încălzirea globală și topirea ghețarilor, care a provocat secetă în regiunea noastră, inclusiv în Republica Moldova. Urmând logica opoziției, Chișinăul s-ar face de vină că statele lumii și-au închis frontierele, că în Europa Occidentală acum se vorbește de începutul celui de-al doilea val al pandemiei de coronavirus. Tot guvernarea moldovenească, dacă e să credem acuzațiilor opoziției, s-ar face de vină pentru căderea economică globală, cea mai mare din ultima 100 de ani. Și pentru victimele exploziei din Beirut, Liban, conform opoziției, tot guvernarea de la Chișinău e de vină. Nu ne-ar mira deloc dacă opoziția ar acuza guvernarea actuală și de faptul că o gaură neagră imensă se mișcă spre galaxia noastră, înghițând orice corp ceresc în calea lor, astfel punând sub un real pericol și sistemul nostru solar”, scrie Furculiță.

Președintele fracțiunii PSRM regretă că opoziția politică, în loc să pună umărul la depășirea crizei prin care trece Republica Moldova, “caută orice motiv să provoace și o criză guvernamentală, să arunce țara în haos”.

Corneliu Furculiță susține că opoziția parlamentată este cea care stimulează și organizează protestele din ultima perioadă.

“Au încercat cu combatanții, cu agricultorii, cu transportatorii sau parcul de distracție de la Orhei. La orice astfel de protest vedem prezente și instrumentele fidele ale oligarhilor, care transmit în direct acțiunile de pe telefoane de mii de euro, în condițiile în care, oficial, sunt șomeri”, spune socialistul.

Furculiță a reiterat că, deși Republica Moldova trece printr-o criză fără precedent, Guvernul Chicu face față situației.

„Oamenii își amintesc foarte bine că anul trecut, un an mult mai bun din perspectiva economică, Guvernul Sandu (al blocului ACUM) nu a acordat suport agricultorilor, care au avut de suferit de pe urma grindinei, n-au ajutat bine oamenii rămași fără casă după prăbușirea blocului de la Otaci, au stopat programele naționale, inclusiv de reparare a drumurilor, au scumpit energia electrică și au majorat diferite taxe și impozite. Toate prețurile anul trecut au crescut foarte mult, fapt pentru care cetățenii au numit Guvernul Sandu – Guvernul scumpirilor”, a mai amintit Furculiță.

Într-un final, președintele fracțiunii PSRM a îndemnat opoziția „dacă nu vrea să ajute, măcar să nu încurce”.

Populare

Copyright © 2020 abcnews.md