Veaceslav Platon și identitățile sale

18 august 2016 13:200 comentariiVizualizări:

Anchetat la Chișinău pentru fraude bancare și spălare de bani, fostul deputat moldovean Veaceslav Platon a folosit, în ultimii 12 ani, nu mai puțin de 16 pașapoarte: opt rusești, șase moldovenești, dintre care două diplomatice, și două ucrainene sub numele de Vyacheslav Kobalyev. Așa reiese din documentele obținute de reporterii RISE Moldova, care au urmărit călătoriile internaționale făcute de Platon prin Ucraina. Potrivit serviciilor secrete ucrainene, unul din pașapoartele folosite de fostul deputat este fals. În plus, acesta nu a ales întotdeauna avioane de linie. În 2007, a călătorit de la Munchen (Germania) la Kiev (Ucraina) la bordul unui avion militar.

Potrivit șefului Procuraturii Anticorupție Viorel Morari, Veaceslav Platon a fost anchetat inițial în două dosare penale deschise în 2015. În primul, fostul deputat este acuzat de spălare de bani în proporții deosebit de mari, iar în cel de-al doilea, de escrocherie și deposedare de avere. Ambele au fost conexate acum într-o singură cauză. În baza probelor pe care le-au strâns, procurorii din Moldova au cerut autorităților din Ucraina să-l rețină și să-l extrădeze pe Platon.

Pe 25 iulie acesta a fost reținut la Kiev. Trei zile mai târziu, pe 28 iulie, judecătorii ucraineni au decis ca Veaceslav Platon să fie arestat pentru 40 de zile. Potrivit serviciilor secrete din Ucraina, la momentul reținerii Platon avea asupra lui un pașaport ucrainean fals cu nr. BH051164, pe numele Vyacheslav Kobalyev. Detalii, AICI

IDENTITĂȚI UCRAINENE. Pașaportul fals, folosit de 40 de ori
Documentele obținute de RISE Moldova arată, însă, că Veaceslav Platon a folosit acest pașaport de aproximativ 40 de ori. De obicei, a călătorit cu avionul, pe ruta Kiev-Moscova-Kiev.

Vyacheslav-Kobalyev

Acest pașaport este fals, potrivit serviciilor de securitate ucrainene.

Prima dată, Platon, alias Kobalyev, a folosit pașaportul cu nr. BH051164, pe 5 noiembrie 2007, călătorind cu avionul din Kiev la Moscova. Ultima dată, fostul deputat a prezentat același pașaport poliției de frontieră din Ucraina pe 3 iulie 2012, când a plecat la Moscova tot de la Kiev.

RISE Moldova a aflat și că Veaceslav Platon a mai deținut un pașaport ucrainean, cu nr. AM736215, tot pe numele Vyacheslav Kobalyev. Cu acest document, a călătorit mult mai des și în mai multe țări, inclusiv în Republica Moldova.

Astfel, Platon s-a legitimat pentru prima dată cu pașaportul ucrainean nr. AM736215, pe 1 noiembrie 2005, la punctul de trecere a frontierei din aeroportul din Odessa. Se întorcea de la Moscova. În aceiași zi, el a intrat în Republica Moldova prin regiunea transnistreană, pe la punctul de trecere a frontierei Cuciurgan. În Moldova, Veaceslav Platon a stat doar o zi. S-a întors în Ucraina pe 2 noiembrie 2005, tot prin Transnistria.

În perioada 2005-2009, fostul deputat a folosit acest pașaport de zeci de ori pentru a intra sau ieși în/din Republica Moldova prin segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene, necontrolat de autoritățile constituționale de la Chișinău.

În anii 2006-2009, Platon a călătorit, cu același pașaport ucrainean, la Moscova (de aproximativ 20 de ori), dar și în Turcia, inclusiv  în orașe din vestul Europei. Cel mai des, afaceristul a mers la Paris și în Antalia. Alte destinații au fost: Rodos, Viena, Roma, Nisa, Zurich, Madrid, Munchen.

De regulă, Platon folosea un avion de pasageri obișnuit. Însă, pe 1 iulie 2007, a călătorit din Munchen la Kiev la bordul unui avion militar.

Calatorie-avion-militar

Ultima dată Veacelav Platon a traversat granița Ucrainei cu pașaportul cu nr. AM736215, pe numele Vyacheslav Kobalyev, pe 14 iulie 2009.

Gleb Seghida, avocatul lui Veaceslav Platon: […] El (Veaceslav Platon – n.r.) este cetățean ucrainean din 2002. Și-a schimbat numele pentru că este urmărit în Moldova. În locul lui mi-aș fi făcut și operație plastică.

IDENTITATE MOLDOVENEASCĂ. Călătorii diplomatice
În perioda în care a fost deputat, Veaceslav Platon a deținut două pașapoarte diplomatice eliberate de autoritățile de la Chișinău. Cu primul pașaport diplomatic, cu numărul D0002664, a călătorit în Ucraina în perioada 11 septembrie 2009 – 18 octombrie 2010. De regulă, Platon se deplasa la Kiev prin regiunea separatistă Transnistria, mai exact pe la punctul de trecere a frontierei Goianul Nou-Platonovo, care nu este controlat de autoritățile constituționale de la Chișinău.

Al doilea pașaport diplomatic, cu numărul D0003024, a fost folosit de Veaceslav Platon pentru a călători în Ucraina în perioada 21 decembrie 2010 – 3 octombrie 2011. Potrivit bazei de date a poliției de frontieră ucrainene, pe 24 decembrie 2010, a plecat de pe aeroportul Sheremetyevo (Rusia) spre Kiev. Cinci zile mai târziu, “diplomatul” Platon a părăsit Kievul cu destinația Zurich (Elveția). Pe 12 ianuarie 2011, a revenit din expediția turistică la Kiev, însă din orașul elvețian Samedan. Pe 16 ianuarie 2011, Veaceslav Platon a folosit un avion privat pentru a merge la Chișinău.

Patru pașapoarte simple în 11 ani
Pe lângă pașapoartele diplomatice, în perioada 2004-2015, autoritățile din Republica Moldova i-au eliberat lui Veaceslav Platon și patru pașapoarte simple, pe care acesta le-a folosit, în mare parte, pentru a călători cu avionul pe ruta Moscova-Kiev-Moscova și spre Antalia (Turcia).

În august 2009, deși era deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Platon a folosit pașaportul simplu pentru a merge la Nisa (Franța). Pe 16 august 2009, a părăsit Franța cu destinația Kiev cu un avion de linie. De la Kiev s-a întors în Moldova cu un autoturism Skoda prin regiunea transnistreană (punctul de trecere a frontierei Platonova-Goianul Nou), după ce a înnoptat la hotelul Dnipro din capitala Ucrainei.

Potrivit bazei de date a poliției de frontieră a Republicii Moldova, Veaceslav Platon a intrat ultima dată în țară pe 8 februarie 2014. Câteva zile mai târziu, a mers în Parlamentul de la Chișinău în calitate de reprezentant legal al companiei offshore Volmark Trade Ltd. Atunci, Platon era nemulțumit că Banca Națională a blocat un grup de acționari ai Victoriabank, inclusiv Volmark Trade Ltd, pentru că ar fi acționat concertat pentru preluarea acțiunilor.

Oficial, din februarie 2014, Platon nu a părăsit Republica Moldova. Însă, din datele poliției de frontieră din Ucraina reiese că acesta a folosit un pașaport moldovenesc, pe 8 noiembrie 2014, pe ruta Riga-Kiev. Cu același document, în aprilie 2015, a călătorit și din Dubai spre Kiev.

IDENTITATE RUSEASCĂ. Opt pașapoarte, între Moscova și Kiev
În perioada 2004 – 2014, autoritățile din Federația Rusă i-au eliberat lui Veaceslav Platon opt pașapoarte, folosite, de regulă, pe ruta Moscova -Kiev.

Spre exemplu, pe 29 mai 2005, Platon a trecut frontiera Ucrainei pe la punctul de trecere Goianul Nou-Platonovo, cu un automobil Volkswagen. S-a legitimat ca cetățean al Federației Ruse și le-a declarat vameșilor ucraineni că scopul vizitei sale este privată, iar la organizația gazdă a indicat NBU, abreviere asemănătoare cu cea a Băncii Naționale a Ucrainei.

În 2006, Veaceslav Platon a plecat de pe aeroportul Domodedovo (Moscova) la Paris, de două ori. De fiecare dată a ales să treacă prin Kiev. Prima dată, pe 9 august 2006, Platon a plecat de pe aeroportul Boryspil, din Kiev spre Paris, unde a rămas 11 zile. A revenit în Kiev pe 20 august, iar pe 13 septembrie s-a întors la Moscova. A doua zi, pe 14 septembrie 2006, a revenit la Kiev și a declarat polițiștilor de frontieră că se întâlnește, la hotelul Dnipro, cu top-modelul Snejana Anopko. A doua oară, pe 16 septembrie 2006, Platon a plecat din nou la Paris și s-a întors la Kiev pe 25 septembrie. În actele vamale apare din nou numele modelului ucrainean Snejana Anopko.

Și pașaportul rusesc folosit de Veaceslav Platon contrazice datele oficiale ale poliției de frontieră din Moldova (care arătau că acesta a intrat în Moldova pe 8 februarie 2014 și apoi nu a mai părăsit această țară). După ce a participat, pe 12 februarie 2014, la ședința Comisiei Economie, Buget și Finanțe din Parlamentul Moldovei, unde s-a discutat situația de la Victoriabank, Platon a ajuns la Moscova. Mai exact, pe 25 februarie 2014, afaceristul a plecat cu pașaportul rusesc de pe aeroportul Sheremetyevo (Moscova) spre Odesa. A ajuns în Odesa la ora 16.40, iar a doua zi s-a întors în capitala Rusiei.

Rise Moldova

 

Leave a Reply