Toate serviciile de intervenție ale Moldovagaz în alertă pentru a interveni în caz de necesitate

21 aprilie 2017 14:470 comentariiVizualizări:

Sistemul de alimentare cu gaze lucrează într-o situație de siguranță, dar factorul meterologic nu a putut să nu-l afecteze, a declarat într-o intervenție în direct la Publika TV reprezentantul companiei, Valentin Tonu.

„Avem și noi deteriorări care au provocat deconectări ale unor consumatori. Din 690 de mii de consumatori alimentați de companiile care aparțin Moldovagaz, doar 685 au fost deconectați de la rețea, conform situației de la ora 13.00”, a precizat Tonu.

El a precizat că au fost afectate șase din cele 12 zone de distribuție ale Moldova-Gaz – din Sudul și Centrul țării.

În Chișinău, la moment, sunt deconectate de la rețeaua de distrubuție a gazelor 140 de case individuale, 210 apartamente din 3 blocuri locative și 20 de agenți economici. În zona de activitate a întreprinderii de distribuție ”Cimișlia-Gaz” sunt deconectați 135 de consumatori, cea deservită de ”Cahul-Gaz” – 49 de consumatori casnici și un agent economic, iar în zona de activitate a ”Găgăuz-Gaz” –  31 de consumatori casnici, potrivit unui comunicat al Moldovagaz.

În urma deconectărilor de curent electric au trecut la surse autonome de alimentare  cu energie electrică 43 de stații de predare din cele 80 ale SRL ”Moldovatransgaz”.

„Pe toate sectoarele afectate se duc lucrări de înlăturare a defecțiunilor, astfel încât consumatorii să fie reconectați la rețeaua de distrubuție a gazelor pe parcursul zilei de azi. Pentru înlăturarea consecințelor calamității, au fost mobilizate toate structurile de exploatare și de intervenție ale întreprinderilor subordonate SA ”Moldovagaz”, precizează întreprinderea.

Câteva imagini video publicate pe rețelele de socializare demonstrează cum angajații Chișinău-Gaz au intervenit în mai multe locații din municipiul Chișinău, chiar din porimele ore ale dimineții, unde rețelele au fost rupte de pomii și crengile doborâte la pământ. Echipele de intervenție au sudat țevile și au reconectat consumatorii în ciuda vremii nefavorabile.

Leave a Reply