Circa 150 de acte permisive ce reglementează activitatea antreprenorilor vor fi eliminate

12 iunie 2017 11:560 comentariiVizualizări:

Executivul, în cadrul ședinței de astăzi, a aprobat o serie de modificări legislative privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător. Conform documentului, numărul de acte permisive este redus cu circa 150. Măsura are un impact direct pentru mediului de afaceri și asigură scăderea poverii existente asupra comunității de business.

Foto: gov.md

Foto: gov.md

Referindu-se la acest subiect, Premierul a menţionat: „Am spus din start că pentru noi este foarte important să facem tot posibilul pentru a oferi confort celor care se ocupă de afaceri în Republica Moldova”.

Proiectul noului Nomenclator al actelor permisive este divizat în trei componente: autorizații, certificate și licențe. Acestea vor fi eliberate de autorități în conformitate cu domeniul de activitate al agentului economic.

De asemenea, modificările promovate de Guvern exclud dreptul autorităților de a respinge fără motiv cererea depusă de agentul economic. În cazul în care aceasta nu este completată corespunzător sau nu sunt anexate toate documentele stabilite de lege, autoritatea va anunţa solicitantul și va putea prelungi termenul de emitere a actului cu până la 30 de zile. În același timp, documentul stabilește o sancționare mai aspră pentru funcționarii care admit abuzuri în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Conform calculelor provizorii, modificările aprobate ar permite că sectorul privat să economisească anual circa 43.6 milioane lei, iar sectorul public – 18.4 milioane lei.

Documentul urmează să fie transmis Parlamentului pentru examinare.

Leave a Reply