Arhiva pentru aprilie 5th, 2017

Vicepremierul Gheorghe Bălan: Instituirea controlului în comun la frontiera de stat moldo-ucraineană vizează strict de relațiile bilaterale

5 aprilie 2017 19:210 comentarii
Vicepremierul Gheorghe Bălan: Instituirea controlului în comun la frontiera de stat moldo-ucraineană vizează strict de relațiile bilaterale

Chișinăul insistă pe instituirea controlului comun la frontiera de stat moldo-ucraineană pe segmentul central (transnistrean), la punctul de trecere Cuciurgan-Pervomaisc și spune că aceasta ”ţine strict de relaţiile bilaterale dintre Republica Moldova şi Ucraina, iar măsura luată este orientată spre modernizarea, funcţionalitatea postului vizat şi simplificarea procedurilor vamale”. În cadrul unei […]

Citeşte mai mult ›

Continuă dezbaterile publice asupra inițiativei de introducere a sistemului uninominal de vot. Vezi care este poziția Asociației primarilor din Ialoveni

Continuă dezbaterile publice asupra inițiativei de introducere a sistemului uninominal de vot. Vezi care este poziția Asociației primarilor din Ialoveni

Peste 60 de deputați, reprezentanți ai autorităților publice, ai partidelor politice parlamentare și extraparlamentare, ai Guvernului, Comisiei Electorale Centrale, reprezentanți ai societății civile, mediului academic, ai minorităților etnice, experți în drept constituțional și politologie au participat la cea de-a doua rundă de negocieri asupra inițiativei de introducere a sistemului uninominal […]

Citeşte mai mult ›

Reprezentantul Promo-Lex: Circumscripțiile uninominale ar trebui să fie create prin hotărâre de Parlament și nu de CEC

Reprezentantul Promo-Lex: Circumscripțiile uninominale ar trebui să fie create prin hotărâre de Parlament și nu de CEC

Şeful Misiunii de observare a alegerilor „Promo-LEX”, Pavel Postică, este de părere că Circumscripțiile uninominale că ar trebui să fie create prin hotărâre de Parlament și nu de Comisia Electorală Centrală. „Haideți să ne uităm ce spune codul de bune practici în materie electorală – că cea mai bună soluție pentru […]

Citeşte mai mult ›

Cea de-a doua dezbatere pe votul uninominal la Parlament. În discuție detaliile tehnice ale proiectului

Cea de-a doua dezbatere pe votul uninominal la Parlament. În discuție detaliile tehnice ale proiectului

Cea de-a doua dezbatere per marginea proiectului de lege privind votul uninominal se desfășoară astăzi la Parlament, cu participarea a zeci de politicieni, deputați, experți, lideri ai partidelor extraparlamentare, reprezentanți ai societății civile, inclusiv ai Promo-Lex, si ai mediului academic, foști și actuali membri ai Comisiei Electorale Centrale. Discuțiile au […]

Citeşte mai mult ›

Tiraspolul solicită Rusiei recunoașterea actele de identitate emise de autoproclamata republică nistreană

Tiraspolul solicită Rusiei recunoașterea actele de identitate emise de autoproclamata republică nistreană

Într-o rezoluție adoptată în urma audierilor în Sovietul Suprem de la Tiraspol cu participarea unor deputați din Duma Federației Ruse se menționează că Transnistria solicită Moscovei recunoașterea actelor de identitate emise de autoproclamata republică nistreană după modelul republicilor separatiste din estul Ucrainei. În documentul respectiv se confirmă susținerea de către […]

Citeşte mai mult ›

Suport financiar pentru producătorii agricoli care au avut de suferit în urma îngheţurilor târzii din primăvara anului 2016

Suport financiar pentru producătorii agricoli care au avut de suferit în urma îngheţurilor târzii din primăvara anului 2016

Cabinetul de miniştri a aprobat astăzi Regulamentului privind modul de acordare a suportului financiar producătorilor agricoli, în scopul diminuării consecinţelor îngheţurilor târzii din primăvara anului 2016, care stabileşte cerinţele faţă de persoanele ce pot solicita  alocaţia şi procedura de acordare a acesteia.   Conform mecanismului aprobat de Executiv, agricultorii vor […]

Citeşte mai mult ›

Guvernul susţine excluderea imunităţii parlamentare

Guvernul susţine excluderea imunităţii parlamentare

Executivul a aprobat astăzi Avizul asupra proiectului de lege pentru modificarea articolului 70 din Constituţia Republicii Moldova, care prevede excluderea imunităţii deputaţilor. Astfel, urmărirea penală împotriva acestora va putea fi pornită fără acordul prealabil al Parlamentului. Proiectul relevă că imunitatea parlamentară nu constituie un drept subiectiv absolut, la care deputatul […]

Citeşte mai mult ›

Executivul sporește garanțiile oferite investitorilor

Executivul sporește garanțiile oferite investitorilor

Guvernul va putea încheia acorduri de investiții privind realizarea proiectelor strategice pentru economia națională, potrivit unei completări la Legea cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător, aprobată în ședința de astăzi a Cabinetului de miniștri. Introducerea posibilității de semnare a acordurilor a fost făcută în scopul ameliorării climatului investiţional, […]

Citeşte mai mult ›

Aurelia Peru. Votul uninominal poate diminua trendul de „socializare” a forului legislativ, care ar returna cu 180 de grade politica externă a Republicii Moldova

Aurelia Peru. Votul uninominal poate diminua trendul de „socializare” a forului legislativ, care ar returna cu 180 de grade politica externă a Republicii Moldova

Votul uninominal poate diminua acest trend de „socializare” a forului legislativ și a politicii moldovenești în ansamblu. Iar venirea masivă a socialiștilor înseamnă returnarea cu 180 de grade a politicii externe a Republicii Moldova, a priorităților și perspectivelor de dezvoltare, a declarat într-un interviu pentru Ziarul Național fostul consilier prezidențial pe […]

Citeşte mai mult ›

Premierul Pavel Filip, la întrevederea cu Ambasadoarea Italiei: Este important să încheiem un Acord bilateral privind protecția socială a cetățenilor din cele două state

Premierul Pavel Filip, la întrevederea cu Ambasadoarea Italiei: Este important să încheiem un Acord bilateral privind protecția socială a cetățenilor din cele două state

Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Italiene la Chișinău, Valeria Biagiotti. Oficialii au discutat despre relația bilaterală și oportunitățile de dinamizare a dialogului moldo-italian. Premierul a apreciat relațiile dintre Republica Moldova și Italia ca fiind foarte importante pentru țara noastră. Printre principalele domenii de cooperare […]

Citeşte mai mult ›